Iata povestea unei cladiri ca metafora a destinului uman.
O gazda distinsa si nobila pentru calatorii din Micul Paris
Hotelul Cismigiu exemplifica perfect un destin real, tulburator si tumultuos care a cunoscut satisfactia succesului dar si sumbra decadere de pe un piedestal consacrat.
Situat in inima Bucurestiului, langa gradina cu acelasi nume, Hotelul Cismigiu se naste in 1912 din initiativa unui mare arhitect al acelor vremuri, Nicolae Nacu Pissiota, fiind prima cladire construita pe Bulevardul Regina Elisabeta. Localizat in proxemitate si purtând numele Gradinii Cismigiu, Hotelul Cismigiu isi gaseste rapid succesul. La putin timp dupa deschidere, Hotelul Cismigiu devine gazada perfecta atat pentru clientii mai putin pretentiosi, pentru simplii drumeti, dar si pentru diferite delegatii oficiale.
Reprezentand una dintre cele mai grandioase cladiri din acea vreme, Hotelul Cismigiu avea o capacitate de peste 200 de camere, cu un nivel de confort in functie de exigentele oaspetilor: atat camere luxoase pentru pretentiosi dar si camere cu 4 paturi, cu un nivel de confortabilitate scazut.
Inca de la intrarea in hotel, oaspetii erau primiti de o gazda eleganta, un aer distins si nobil, accentuat si de policandrele si candelabrele care decorau receptia. De la ferestrele camerelor, oaspetii puteau admira Bulevardul Regina Elisabeta, locul preferat al domnitelor de a-si etala rochiile elegante si aspectul gratios, podoabele cochete, pantofii, panglicile si margele sofisticate. Acesta zona centrala reprezenta un perimetru colorat si ‚pestrit’ datorita afluxului mare de boieri, slujbasi, negustori, mesteri, provinciali, balcanici. Tabloul era unul viu, definit printr-o armonie ciudata a discrepantelor.
Beraria Gambrinus, un loc prin excelenta a elitei
La parterul hotelului se afla Beraria Gambrinus deschisa de I. L. Caragiale. Beraria Gambrinus era locul preferat de intalnire pentru gazetarii, ziaristii, oamenii de teatru si politicienii vremii, practic un loc prin excelenta a elitei. Beraria Gambrinus preferata de negustorii din provincie si de oaspetii Hotelului Cismigiu, atragea o clientela numeroasa prin oferta delicioasa si prin sortimentele diverse, in special snitel vienez din pulpa de vitel.
Parcul Cismigiu era locul de promenada preferat de oaspetii hotelului. Cea mai frumoasa si cea mai veche gradina publica a Bucurestilor, fosta gradina a lui Matei Basarab, era in aceasta perioada un veritabil centru de distractie: patinaj pe lac, fanfare, spectacole de acrobatii, ridicari cu balonul, mititei la Monte Carlo, etc. Parcul Cismigiu poarta numele dregatorului care se ocupa de cismelele orasului si caruia i se spunea Marele Cismigiu. Acesta si-a ridicat casa chiar in spatele Parcului.
Ce a dus la decaderea de pe un piedestal consacrat?
De acesta notorietate, Hotelul Cismigiu, situat intr-un tablou cu un farmec aparte, la kilometrul 0 al Micului Paris, se bucura pana in 1940, an in care Nicolas Pissiota, creatorul sau, moare.
In acest an, Hotelul Cismigiu, aceasta veritabila capodopera arhitecturala, ii revine familiei lui Pissiota care detine cladirea pana in 1948, an in care a fost nationalizata de comunisti. Din aceasta perioada incepe declinul acestei cladiri emblema. Fiind inca unul dintre cele mai importante hoteluri din Bucuresti, numarul clientilor era tot timpul mare, iar o intretinere optima si reparatii adecvate se impuneau in mod obligatoriu pentru o buna functionare.
Autoritatile comuniste, in schimb, au neglijat complet hotelul. Reparatiile erau practic inexistente, efectuandu-se rar numai cateva igienizari. In plus existau si probleme importante cu apa calda, cea rece si cu sistemele de energie electrica. Dupa 1970 Hotelul a fost inchis pana 1990 cand a inceput sa functioneze ca si camin al Facultatii de Teatru. In 1995, dupa celebrul accident in care o studenta si-a pierdut viata din cauza liftului care s-a prabusit, cladirea reper din perioada de glorie a Micului Paris, a fost complet parasita si uitata.
O ruina readusa la viata, o speranta pentru Micul Paris
Dupa ce ani intregi nu a fost nimic altceva decat o ruina, Hotelul Cismigiu a revenit in prezent, spre surpinderea tuturor, la viata. Dupa ce a fost cumparat de o mare companie imobiliara spaniola, Hotelul Cismigiu a fost supus unor ample actiuni de renovare si reconditionare, fapte care vor ajuta cladirea emblema a Bucurestiului Interbelic sa-si recapete stralucirea de altadata. In prezent se efectueaza renovari la fatada hotelului, iar noii proprietari si-au propus sa refaca acesta cladire pastrandu-i pe cat se poate aspectul initial.
Destinul si viata Hotelului Cismigiu a fost unul tumultuos si desi o perioada lunga de timp a provocat indignarea trecatorilor prin aspectul sau ruinat, acum revine in centrul atentiei publice prin simbolurile pe care le reprezinta, prin povestea impresionanta si istoria pe care o poarta.
Aducerea la viata a Hotelului Cismigiu vine ca o raza de speranta pentru nostalgicii care mai cred in reinvierea Micului Paris si a aerului boem specific perioadei de glorie a Bucurestilor.
Hotelul Cismigiu ne arata ca Micul Paris nu s-a stins in intregime, ci ca inca respira pe strazile vechi si prin cladirile ruinate care asteapta sa fie resuscitate.
Poate ca data viitoare un colos financiar autohnon, si nu unul spaniol sau francez, se va gandi sa investeasca intr-un simbol arhitectural, sa-i aduca la viata istoriile si povestile, si sa mai adauge astfel o caramida la reconstructia Micului Paris.